Despre carte: 1985 / Era o dimineață de ianuarie. O dimineață minunată - geroasă, albă ca zăpada, asemănătoare cu bătrânii alpiniști cu mustață geroasă și sclipici însorite în ochi. Zăpada a căzut toată noaptea în fulgi groși albi. Apoi, când a răsărit zorii, un vânt puternic de nord a limpezit cerul. În spatele casei, la poalele muntelui, pădurea dormea ​​adânc sub zăpadă. Din copaci erau aruncate umbre albastre. Molizii încă se aplecau sub calotele de zăpadă, pentru că vântul din zori nu i-a împrăștiat – doar a împrăștiat norii Acolo, la marginea pădurii, Isabella și Gerard locuiau cu bunicii. Casa lor cenușie cu obloane verzi stătea departe de sat, abia vizibilă în dimineața aceea pe malul unui râu înghețat. Nici drumul care ducea în sat prin câmp și poiană nu se distingea. Copiii au încercat să o vadă de la fereastră. Ea a fost clar vizibilă până la prima cotitură. Acolo stătea un arțar bătrân - s-a uscat acum doi ani, iar bunicul încă nu a putut să-l taie. Și apoi totul a fuzionat…